Când spunem abandon școlar, scenariul este unul negativ, din start. Pentru că fenomenul a prins rădăcini tot mai mult în România, în utima vreme, în special în mediul rural unde mulți dintre copii renunță să se mai bucure de zilele petrecute pe băncile școlii, de universul cunoașterii, de sentimentul unic al purtării ghiozdanului colorat pe umeri.
Dat fiind acest fapt, și pentru a conștientiza importanța implicațiilor pe care abandonul școlar le are asupra copiilor, a societății și a economiei, proiectul național Pactul Pentru Tineri a demarat o serie de dezbateri sub egida Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Pentru că Pactul pentru Tineri are ecouri puternice în direcțiile diminuării abandonului școlar, dar este și glasul care nu renunță să creadă că lucrurile vor fi puse în mișcare la nivelul întregii societăți, prin conștientizare, în primul rând, și prin soluționarea problemelor identificate.
Acestea au fost și punctele de plecare în deschiderea evenimentului organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat, dezbaterea din data de 27 octombrie. Desfășurată la Piatra Neamț, întâlnirea și-a propus să continue direcțiile primului demers organizat la Iași și a stabilit care vor fi acțiunile în vederea prevenirii fenomenului de abandon școlar, care, conform unui comunicat CONAF, ascunde și o altă dimensiune: aceea a mamelor minore care resping educația.
Cristina Chiriac, președinta CONAF și-a arătat îngrijorarea și afirmă că, la un calcul simplu, în viitor, două generații nu vor fi în sistemul de educație. Acesta este și motivul pentru care discuțiile au pus bazele unei strategii cu implicarea unor măsuri edificatoare, care să puncteze acțiuni cu impact pe termen lung, agreate de toți partenerii.
Privit dintr-o altă perspectivă, subiectul abandonului școlar pune piedici uriașe dezvoltării economice, construiește inegalități și favorizează sărăcia, iar acest lucru presupune eforturi permanente de analiză și îmbunătățire a situației, a adăugat Cristina Chiriac.
Așadar, preocuparea pentru educație este o temă cu implicații majore la nivelul societății. Ea suscită interesul organizațiilor care cred cu tărie în investiții educaționale, în noi perspective și în crearea unei direcții uniforme la nivel profesional.
Prin inițiativa sa, cu sprijinul OMV Petrom și susținerea UNICEF, Pactul Pentru Tineri își continuă misiunea și prioritizează constant subiectul abandonului școlar din România, în toate dezbaterile derulate de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).