Dezbaterile proiectului național „Pactul pentru Tineri”, inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF*, desfășurate la Vaslui, au relevat îngrijorarea autorităților implicate în efortul de identificare a cauzelor și de găsire a soluțiilor pentru reducerea fenomenului abandonului școlar. Mediul privat se implică intens în efortul de a susține financiar și educațional menținerea copiilor pe traseul educațional. Însă, este nevoie ca autoritățile locale să-și construiască o agendă punctuală de urmărire și de prevenție a fenomenului, deoarece amplitudinea lui are efecte negative pentru viitorul social și economic al comunităților locale. Pentru a calibra intervențiile menite să reducă abandonul școlar și să atragă tinerii care au renunțat prematur la educație în traseul de învățare profesională, este nevoie de cunoașterea aprofundată a cauzelor acestuia.
Însă, conferințele din proiectul „Pactul pentru Tineri” arată că radiografia regională a abandonului școlar scoate la iveală complexitatea cauzelor, diversitatea impulsurilor negative impune soluții diferențiate, dar și un efort atent de observare și cunoaștere a fenomenului, a observat Cristina Chiriac, Președintă CONAF.
„Datele dure, statistice, ale abandonului școlar sunt mai mult decât îngrijorătoare. 41,5% dintre copiii se află în risc major de sărăcie. Suntem de ani de zile pe locul întâi în Uniunea Europeană ca număr al mamelor juvenile, avem același loc fruntaș în ceea ce privește gradul de alfabetizare în rândul tinerilor. Este un fenomen care ne afectează pe toți în termen de predictibilitate, dezvoltare sustenabilă și securitate socială și sigur, am putea să ne punem întrebarea – care este rolul mediul de afaceri în tot acest proiect și ce ne dorim să schimbăm? Doar împreună, la nivel extins ca societate, putem identifica soluții. Fenomenul este înrădăcinat adânc și problemele care îi stau la bază sunt diferite de la o zonă la alta, de la un oraș sau sat, la altul. Ceea ce am descoperit la Botoșani este diferit față de Iași sau Bacău, Piatra Neamț și ceea ce vedem în Vaslui are nuanțe și specific diferit. Ar trebui să știm de ce fiecare copil, din fiecare județ, a abandonat școala, care sunt măsurile individuale pe care trebuie să le aplicăm astfel încât, prin măsuri de protecție socială, să putem adapta sistemul educațional, prin extinderea celui vocațional, să construim pârghiile necesare. Există o relație de necontestat între nivelul de sărăcie al fiecărui județ și rata abandonului școlar. Aici intervine mediul de afaceri și dezvoltarea economică pe orizontală și pe verticală. Este imperios necesară ridicarea nivelului de trai și toți actorii sunt importanți, fie că vorbim de primărie, consiliul județean, prefectură, ministere sau mediul de afaceri. Ne-am propus să identificăm problemele corect și să găsim soluții pe termen scurt, mediu și lung. „Pactul pentru Tineri” înseamnă conștientizarea unei nevoi și puterea de implicare a tuturor: profesori, elevi, antreprenori, ministere, deputați și senatori ai unei societăți reale, interconectate”, a declarat doamna Cristina Chiriac.
Natalia-Elena Intotero, președinta Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, a declarat că felicită CONAF pentru campania „prin intermediul căreia tragem un semnal de alarmă că este nevoie să facem mai mult împreună. Este nevoie de unitate pentru a combate abandonul școlar, violența școlară, bullyingul, consumul de droguri și, din păcate, creșterea numărului de mame minore. Deci, împreună putem face mai mult în Parlament, prin sugestiile pe care dumneavoastră le trimiteți, noi încercăm să modificăm legislația”, a declarat Natalia Intotero.
Imaginea abandonului școlar este dramatică, deoarece impactul se va resimți negativ în viitor atât la nivel personal, cât și la cel al întregii societăți, a avertizat Sorin Costreie, Consilier de Stat în Cancelaria Prim-Ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, și prorector al Universității din București.
Sursa: CONAF https://conaf.ro/